Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a îndemnat la o abordare responsabilă în mediatizarea cazului Ludmilei Vartic, subliniind impactul emoțional pe care informațiile din spațiul public îl pot avea asupra copiilor acesteia.

Oficialul a atras atenția asupra necesității respectării unei etici în comunicarea subiectelor sensibile, menționând că minorii sunt expuși la știri și conținut de pe rețelele sociale, ceea ce îi poate afecta emoțional. „Vă îndemn să avem o etică în abordarea acestor subiecte… orice informație este citită și îi afectează emoțional”, a declarat Plugaru, după ședința Guvernului.

Ministrul a făcut apel și la responsabilitatea celor care relatează cazul, în special în contextul protecției și demnității copiilor, solicitând ca subiectul să fie tratat cu prudență.

Totodată, Natalia Plugaru a îndemnat populația să aibă încredere în instituțiile statului, precizând că minorii sunt monitorizați de specialiști în protecția copilului și de psihologi școlari, care desfășoară ședințe de consiliere în cadrul instituției de învățământ.

„Copiii sunt în vizorul nostru și este important ca mediul în care se află să fie unul favorabil dezvoltării lor”, a mai precizat ministrul.

Știrea vine în contextul decesului Ludmilei Vartic, produs la 3 martie, când aceasta ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc din Chișinău, pe strada Calea Orheiului, sectorul Râșcani. Cazul a generat reacții publice puternice, iar organizații pentru drepturile omului nu au exclus ipoteza unei posibile determinări la suicid, în contextul unor informații apărute privind presupuse agresiuni din partea soțului său, vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI