Ministerul Apărării de la Chișinău confirmă că printre soldații răniți în Kosovo sunt și militari moldoveni.

Este vorba de doi soldați moldoveni, care s-au ales cu vânătăi și sunt în afara oricărui pericol.

„În legătură cu informațiile potrivit cărora militari moldoveni aflați în misiunea KFOR ar fi fost răniți în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo, Ministerul Apărării precizează următoarele:

În scopul stabilizării situației din nordul regiunii Kosovo, subunitățile contingentelor din misiunea KFOR, inclusiv cel al Armatei Naționale, au fost implicate în acțiuni de control al mulțimii.

În urma confruntărilor respective, doi militari moldoveni s-au ales cu echimoze. Ambii sunt în afara oricărui pericol, la fel ca și toți pacificatorii din contingentul moldovenesc. Militarii moldoveni au revenit în locul de dislocare permanent și își continuă misiunile conform mandatului.

Menționăm că contingentul Armatei Naționale execută acțiuni specifice desfăşurate în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU. Misiunea trupelor KFOR este de asigura securitatea tuturor comunităților în conformitate cu mandatul său stabilit de Rezoluția respectivă. Suntem în permanentă legătură cu militarii noştri din contingentul KFOR-18 din Kosovo. Ei îşi desfăşoară activitatea conform programului în aria de responsabilitate”, a informat Ministerul Apărării. 

Anterior, ministerul italian al Apărării informa că cel puțin 34 de soldați ai misiunii de menținere a păcii a NATO din Kosovo au fost răniți luni în timpul ciocnirilor cu protestatarii din nordul țării și că printre soldații din trupele de menținere a păcii rănite s-au numărat și militari moldoveni și maghiari, notează CNN.

Forța NATO din Kosovo (KFOR) a declarat că evoluțiile recente i-au determinat să-și sporească prezența în nordul Kosovo luni dimineață, despre care au spus ulterior că a devenit violent.

Ministerul italian al Apărării a declarat că 14 dintre soldații săi de menținere a păcii KFOR au fost răniți când protestatarii au aruncat „cocktailuri Molotov, cu cuie, petarde și pietre înăuntru”.

În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, care au dus la alegerea unor primari albanezi în pofida prezenţei foarte scăzute la vot, sub 3,5%. Aceşti primari au fost instalaţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, ignorând apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

sursa