Mesajul emoționant al soției primarului general al capitalei, Tatiana Ceban: ,,Noi am decis să rămânem acasă și vă îndemnăm și pe dvs să faceți același lucru!”

Soția primarului general al capitalei, Tatiana Ceban, a venit cu un mesaj emoționant către toate mămicile, îndemnându-le să stea acasă cu picii lor și să evite ieșirile la terenurile de joacă sau în locurile aglomerate, pentru nu se îmbolnăvi cu Coronavirus de tip nou.

,,În urma ședinței extraordinare cu toți membrii familiei Ceban, inclusiv a peștișorului Bulibic, care a avut loc miercuri 11.03.2020 noi am decis: #noistamacasa. Dragi mămici, știu că dragostea maternă este mai presus de toate, știu că vă pasă, rămâneți acasă”, a menționat soția primarului general.

Tatiana Ceban a specificat că aceasta este nu doar o metodă simplă și sigură de precauție în situația dată, dar și o lecție de responsabilitate pe care o vor învață copiii.

,,Împreună, uniți, organizați, oamenii pot face față oricărei provocări”, a conchis soția primarului de Chișinău.

Menționăm că mai multe persoane publice, jurnaliști, actori și politicieni au venit pe rețelele de socializare cu îndemnul ca oamenii să rămână acasă și să nu iasă în oraș, dacă nu au o urgență.