Primăria Chișinău informează că, în prezent, echipele municipale de intervenție și preturile activează non-stop pe întreg teritoriul Capitalei.
În baza evaluării situației din teren, muncitorii și utilajele au fost direcționați prioritar către zonele cu cel mai mare risc pentru siguranța cetățenilor. Se efectuează lucrări intensive în curțile blocurilor locative și pe căile de acces, atât manual, cât și cu utilaje specializate.
Material antiderapant este aplicat repetat pe arterele pietonale, în scuaruri și în apropierea stațiilor de transport public. O atenție specială este acordată scărilor, trecerilor de pietoni și intrărilor în instituțiile sociale.
În prezent, transportul public circulă în condiții normale, atât în municipiu, cât și în suburbii. Monitorizarea fiecărui sector este realizată permanent, pentru a permite intervenția imediată acolo unde situația o impune.



















