Presupusul caz de violență asupra unui copil de la o grădiniță din Anenii Noi este, potrivit mamei minorei, o invenție cu scopul de a concedia educatoarea. Aceasta susține că nu a existat niciun incident violent, iar copilul nu a suferit traume fizice sau psihologice.

Mama copilului afirmă că drepturile fiicei sale au fost încălcate prin expunerea publică a cazului și prin folosirea imaginilor și datelor personale fără acordul părinților.

Știri.md a discutat cu mama minorei, care a povestit că a aflat întâmplător despre acest caz a doua zi, când a dus copilul la grădiniță:

„Pe 17 mai, când am adus copilul la grădiniță, am aflat că educatoarea grupei a fost demisă prin ordin al directoarei, pe motiv că ar fi folosit violență asupra copiilor, inclusiv asupra fiicei mele. Vreau să subliniez că nu a existat niciun act de violență fizică sau psihică asupra copilului meu. Acuzațiile făcute public sunt neadevărate și nefondate.

Copilul meu nu a prezentat niciun semn de traumă. Dimpotrivă, când îl vede pe educatoare, aleargă spre ea cu brațele deschise, ceea ce arată că se simte în siguranță și are o relație bună cu ea.

Situația a fost interpretată greșit: copilul a fost condus într-un colț liniștit pentru a se calma, o metodă educațională uzuală în astfel de cazuri.

De asemenea, nu există nicio cameră întunecoasă, așa cum s-a afirmat eronat. Sunt profund nemulțumită de folosirea numelui și imaginii copilului meu fără consimțământul meu, pentru răspândirea unor informații false”, ne-a declarat mama.

Ea susține că a fost presată să depună o plângere la Poliție, iar refuzul său a dus la sesizarea primarului localității de către Direcția Educație Anenii Noi, care a considerat că mama tolerează violența asupra copilului.

În prezent, educatoarea contestă în instanță demiterea sa, acuzând că a fost făcută fără o anchetă și fără un motiv clar. Și mama minorei intenționează să sesizeze autoritățile cu privire la încălcările produse.

Știri.md a încercat să obțină un punct de vedere de la directoarea grădiniței privind înregistrările video făcute fără acordul părinților și cum au ajuns acestea la Poliție, însă până la publicare nu a primit răspuns.

Nici Direcția Educație Anenii Noi și Ministerul Educației nu au oferit răspunsuri referitoare la neaudierile părinților și la lipsa unei expertize psihologice a copilului.

Reamintim că educatoarea și asistenta unei grădinițe din Anenii Noi au fost demise după ce un părinte a transmis imagini de pe camerele de supraveghere ce surprind momentul în care un copil este izolat într-o încăpere întunecoasă.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI