Începând din 1 iulie rata maximă a dobânzii anuale pentru creditele noi, acordate prin Programul de Stat ”Prima Casă”, constituie 10,87% anual ceea ce este cu 5,8 puncte procentuale mai puțin decât rata maximă a dobânzii aplicată până în prezent. Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), astfel, ratele lunare la credite, achitate de beneficiarii activi, se vor reduce semnificativ, iar potențialii beneficiari ai Programului vor putea contracta credite noi în condiții mai avantajoase.

Revizuirea ratei de referință a fost posibilă odată cu scăderea ritmului de creștere a inflației și relaxarea politicii monetare de către Banca Națională a Moldovei, scrie Bizlaw.md.

De la începutul anului 2023 ratele la depozitele noi atrase de către bănci sunt în scădere constantă, fapt ce influențează pozitiv ratele la creditele noi acordate de către bănci. În cadrul Programului ”Prima Casă”, drept rată de referință servește rata medie ponderată a dobânzii la depozitele noi atrase de către bănci, care pentru luna mai a anului curent a fost de 7,62%, comparativ cu 13,42% în noiembrie 2022.

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului oferă garanții de stat la creditele accesate de la băncile comerciale prin Programul ”Prima Casă”. Din anul 2018 până în prezent, prin intermediul Programului au fost acordate credite cu o valoare cumulativă de peste 4,4 miliarde lei, fiind procurate 8.113 locuințe. Din cei 8.113 beneficiari 5.571 sunt familii, iar 2.542 sunt tineri necăsătoriți, vârsta medie a beneficiarilor fiind de 31 ani.

Majoritatea locuințelor procurate sunt amplasate în zone urbane 7.566 la număr, 547 fiind  amplasate zone rurale. Peste 90% din imobilele procurate reprezintă locuințe de tip apartament, iar 768 sunt case de locuit individuale. Suprafața medie a unei locuințe procurate este de 61 m2, cu o valoare medie de cca 640 mii lei.