Inspectoratul Național de Patrulare (INP) anunță mai multe măsuri de prevenire a accidentelor rutiere care se produc pe traseele naționale, în special în luna august, când cetățenii merg în vacanță sau revin acasă. Inspectorii de patrulare vor organiza mai multe filtre și verificări cu mașina-capcană dotată cu radare, noteaza SubiectulZilei.

Pavel Apostol, șeful Serviciului relații cu publicul al INP, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că măsurile vin în contextul în care statisticele arată că în luna august sunt înregistrate multe accidente rutiere grave, soldate cu persoane decedate și traumatizate. Cele mai multe accidente au loc din cauza depășirii limitei de viteză. Pe locul doi este șofarea în stare de ebrietate, iar o a treia cauză a este starea de oboseală a șoferilor care, în consecință, adorm la volan.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să respecte Regulamentul circulației rutiere, dar și să-i denunțe pe cei care comit încălcări în trafic. Un șofer băut prezintă risc pentru toți participanții la trafic. La punctele de intrare/ieșire din țară, șoferilor le vor fi împărțite pliante informative  cu reguli pe care trebuie să le respecte.

Potrivit datelor INP, pe parcursul lunii august a anului trecut, în Republica Moldova s-au produs 262 de accidente, în care și-au pierdut viața 27 de persoane, iar 313 au fost traumatizate. În primele șapte luni ale anului curent, au fost înregistrate 1361 de accidente, în care au murit 145 de persoane, iar 1642 au fost rănite.