Lucrările de amenajare a unui loc de joacă pentru copii în strada Valea Crucii 24 din sectorul Botanica al capitalei s-au încheiat!
Primarul general Ion Ceban spune că totodată, în acea zonă a fost instalat și un teren de fitness/workout.
“La etapa finală a lucrărilor a fost instalat mobilierul urban.
La fel, în cadrul proiectului au fost amenajate trotuarele și instalate bordurile”, a declarat Ceban.
Menționăm că în acest an, pentru amenajarea terenurilor de joacă Primăria Municipiului Chișinău a alocat 20 de milioane de lei, iar pentru amenajarea terenurilor de fitness 10 milioane de lei.