În turul doi al alegerilor prezidențiale din R. Moldova, cetățenii au format cozi lungi la mai multe secții de votare din țară, dar și din diasporă. Cel puțin asta se vede din imaginile video transmise de cititorii realitatea.md.

Astfel, în filmuleț se poate observa cum moldovenii din Lisabona așteaptă răbdători, alături de rude sau prieteni, în cozile de câțiva metri lungime.

Mai multe persoane au venit cu familia, însoțiți de copii și prieteni purtând în spate steagul țării noastre.

Amintim că astăzi, 3 noiembrie, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.

Secțiile de votare din țară s-au deschis la 07:00 și vor fi deschise până la 21:00. Alegătorii vor primi un singur buletin de vot, cu numele celor doi candidați care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur: Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

sursa