Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratul Național de Investigații, în colaborare cu procurorii Procuratura Hîncești, au finalizat la 7 aprilie 2026 urmărirea penală într-un dosar ce vizează un lider informal al organizației criminale „Kitaeț”. Cauza a fost transmisă spre examinare în instanța de judecată.
Ancheta a fost coordonată de procurori, care au gestionat procesul de investigare și administrare a probelor, în scopul documentării activității infracționale și destructurării mecanismelor financiare ale grupării.
Potrivit probatoriului, învinuitul ar fi acționat cu sprijinul direct al liderului organizației, fiind responsabil de colectarea sistematică a fondurilor destinate așa-numitei „visterii criminale” la nivel național. Totodată, acesta deținea un rol de conducere în ierarhia subculturii criminale, exercitând influență și atribuții de coordonare asupra altor membri.
Persoana este cercetată pentru organizarea și susținerea activității unei organizații criminale, inclusiv recrutarea membrilor, organizarea întrunirilor și gestionarea fondurilor, precum și pentru spălarea banilor în interesul grupării.
Dosarul este rezultatul unei investigații complexe desfășurate în perioada 2024–2026, care a inclus măsuri speciale de investigație și cooperare internațională. Autoritățile au reușit astfel să identifice circuite financiare și conexiuni infracționale transfrontaliere.
Pentru a asigura eventualele măsuri de confiscare, procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe bunuri mobile și imobile în valoare totală de peste 6,2 milioane de lei.
Pentru infracțiunile imputate, legislația prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare, precum și amenzi considerabile.
Urmărirea penală continuă și în privința altor membri ai organizației, autoritățile desfășurând acțiuni pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.
Persoana vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













