Legea care introduce în Codul penal articolul 180¹ privind protecția sporită a jurnaliștilor și a activității mass-mediei a fost publicată, joi, 14 august, în Monitorul Oficial.

Noile prevederi vor intra în vigoare peste șase luni de la publicare, în februarie 2026, transmite subiectulzilei.md cu referire la moldpres.md.

Potrivit documentului, „împiedicarea intenționată a activității mass-mediei sau a jurnalistului, în legătură cu activitatea desfășurată” va fi sancționată cu amendă între 27,5 mii și 42,5 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de 150–200 ore sau închisoare de până la trei ani.

În forme agravante – comise în grup, asupra mai multor persoane, prin folosirea situației de serviciu, în timpul unei întruniri ori pentru dezvăluirea sursei jurnalistice – sancțiunile pot ajunge la cinci ani de închisoare.

Pentru cazurile deosebit de grave, cum sunt amenințarea cu moartea sau provocarea unei vătămări medii a integrității corporale, legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la trei la șase ani și amendă între 50 de mii și 75 de mii de lei.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI