Rușii primesc liber la bătaie, însă nu mai mult de o dată pe an. Un proiect de lege care decriminalizează violența în familie a trecut în prima lectură în Duma de Stat a Rusiei. Acuzațiile penale se aduc doar dacă bătaia are loc mai des de o dată pe an.

Proiectul a primit votul a 368 de parlamentari, existând doar un singur vot împotrivă și altul de abținere.

Proiectul de lege ar elimina acuza de ”bătaie în cadrul familiei” din Codul penal al Rusiei. Aceasta urmează să ajungă o infracțiune administrativă. Acuzații penale vor putea fi formulate doar dacă bătaia are loc mai des de o dată pe an.

Proiectul de lege a fost lansat de parlamentarul ultra conservator rus Yelena Mizulina. Ea și-a început lupta în iulie 2016 când președintele Vladimir Putin a dezincriminat alte forme de asalt și agresiune care nu provoacă daune reale corporale.

Mizulina a numit o decizia de definire a bătăii în cadrul familiei drept o măsură îndreptată împotriva familiei și a susținut că legea părinților subminează “dreptul”de a își bate copiii. În Rusia funcționează principiul ”dacă te bate înseamnă că te iubește”.

 

Conform statisticilor guvernamentale ruse, 40 la sută din toate crimele violente sunt comise în cadrul familiei. Zilnic sunt bătute în Rusia 36.000 de femei, iar anual sunt bătuți 26.000 de copii de către părinți.