Sărbătorile pascale s-au încheiat, iar moldovenii care au revenit acasă pentru a fi alături de cei dragi în această perioadă se întorc treptat la locurile de muncă din străinătate. Aeroportul Internațional Chișinău a fost, în cursul zilei de ieri, aglomerat cu pasageri, bagaje și emoții – despărțiri pline de lacrimi și îmbrățișări.
Ana Zavatin și-a petrecut soțul, care lucrează de șapte ani ca bucătar în Irlanda. Deși momentul revederii a fost scurt, despărțirea a fost grea, dar necesară.
„Este foarte greu, dar, din păcate, salariile și angajarea în țară sunt dificile. Este nevoit să plece, mai ales că avem copii. Este greu. Am fost cu el un an, dar fiica noastră absolvă gimnaziul și trebuie să fiu alături de ea”, a declarat Ana.
Și Ion Hristovschi, stabilit în Londra de aproape un deceniu, s-a întors înapoi la muncă după câteva zile petrecute acasă. A recunoscut că începutul a fost dificil, dar în timp lucrurile s-au așezat.
„Foarte greu de la început a fost până ne-am stabilit. Soția a fost aici, în Moldova. Vreo doi ani am stat singur. După aceasta mi-am adus și soția”, a povestit Ion.
Andrei Carpov, specialist IT, împreună cu soția și fiul, se întorc în Germania, unde s-au stabilit de mai mulți ani.
„Noi lucrăm împreună acolo, fiul s-a născut acolo. Nouă nu ne-a fost greu, deoarece în domeniul IT de lucru era mult. Soția a venit la studii, iar acum este medic”, a relatat Andrei.
Alți pasageri au povestit cu emoție despre viața lor departe de casă. Unii pleacă în Irlanda, alții în Italia, Germania sau Marea Britanie, însă toți spun că Moldova rămâne „acasă”.
„La început a fost greu. Acum plecăm, dar aici, în Moldova, este acasă. Aici e bine”, a spus un alt călător.
Potrivit autorităților de frontieră, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat aproape 64.000 de traversări ale frontierei de stat, cele mai multe prin Aeroportul Internațional Chișinău.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI