Lumea ar putea obţine chiar mai puţină cafea din Vietnam, cel mai mare crescător global de cafea robusta, soiul utilizat în băuturile de tip instant şi la espresso, deoarece recolta mai slabă şi majorarea cererii interne afectează livrările, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Ţara va produce probabil 1,6 – 1,7 milioane tone boabe de cafea din actuala recoltă, în scădere de la 1,78 milioane de tone în urmă cu un an, în timp ce stocurile din precedenta recoltă sunt aproape epuizate, a estimat Do Ha Nam, vicepreşedintele Asociaţiei de Cafea şi Cacao din Vietnam.
Perspectivele privind recolta de cafea sunt o nouă veste proastă pentru consumatorii care caută opţiuni mai ieftine pentru a face faţă inflaţiei ridicate. Preţurile au fost susţinute şi de îngrijorările cu privire la impactul condiţiile meteo nefavorabile asupra unor culturi importante de cafea. Toate acestea au majorat la bursa de la Londra cotaţiile futures la cafea robusta în acest an până la cel mai ridicat nivel din 2008.
Zonele cultivate din Vietnam se reduc, în special în provinciile mari Dak Lak şi Dak Nong, în timp ce randamentele scad în unele zone, avertizează Nam, care este şi preşedintele Intimex Group, unul dintre principalii exportatori vietnamezi de cafea.
Suprafaţa totală unde se cultivă arborii de cafea în Vietnam este probabil de 600.000 hectare, susţine Nam, comparativ cu cea mai recentă estimare a Ministerului Agriculturii, de 700.000 hectare, deoarece fermierii au redus suprafaţa cultivată cu arbori de cafea pentru culturi mai profitabile, cum ar fi durian şi avocado.
Exporturile Vietnamului ar putea scădea cu 15% în sezonul 2023/2024, de la 1,66 milioane tone în urmă cu un an, a apreciat Nguyen Nam Hai, preşedintele Asociaţiei de Cafea şi Cacao din Vietnam, în timp ce preţurile pe plan local au crescut cu peste 40% faţă de anul anterior.