Israelul îşi extinde operaţiunile terestre în Liban. În mai puţin de trei săptămâni, 20% din populaţia ţării a fost forţată să îşi părăsească locuinţele şi să fugă din calea bombardamentelor. Într-unul dintre aceste atacuri, armata israeliană l-ar fi eliminat şi pe cel care ar fi urmat să îi ia locul lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah. Nici Siria nu scapă de bombardamente. Aseară, israelienii au lovit un bloc din Damasc în care s-ar fi ascuns terorişti Hezbollah.

Război în Orientul Mijlociu. A fost o noapte albă pentru locuitorii din Damasc. Şapte persoane, printre care şi câţiva copii, au murit în urma unui bombardament israelian. Atacul a vizat un imobil, în care s-ar fi aflat terorişti Hezbollah şi membri ai Gărzilor Revoluţionare din Iran.

„Ne luam o cafea, apoi dintr-o dată am auzit prima explozie. A venit a doua, a treia, aşa că am plecat şi am venit în fugă”, spune un localnic.

Înlocuitorul lui Hassan Nasrallah, ucis de Israel

În urma unui alt atac, înlocuitorul lui Hassan Nasrallah la şefia grupării teroriste ar fi murit şi el. Cu aceasta ocazie, Benjamin Netanyahu a avut şi un mesaj pentru libanezi. Le-a transmis că şi ei pot ajuta la lupta impotriva terorismului. 

„Astăzi, Hezbollah este mai slab decât a fost mulţi ani. Aveți o oportunitate care nu a mai existat de zeci de ani. Oportunitatea să aveţi grijă de viitorul copiilor şi nepoţilor voştri. Aveți ocazia să salvați Libanul înainte ca acesta să cadă în abisul unui război lung care va duce la distrugere și suferință, așa cum vedem în Gaza”, a declarat Benjamin Netanyahu.

„Odată ce încetarea focului este stabilită şi intervine diplomaţia, totul va fi discutat şi toate deciziile vor fi luate”, a spus Naim Kassem, lider interimar al Hezbollah.

Iranul, principalul finanţator al grupării din Liban, nu este foarte încântat de ideea unei încetări a luptei cu Israelul.

„Europa și America au plasat un guvern barbar în regiune, iar unii oameni care pretind că susțin drepturile omului îl apără”, a declarat Masoud Pezeshkian, Președintele Iranului.

„Dacă au loc negocieri, scopul este pentru a opri crimele, a condamna regimul sionist şi pentru a contracara încercările acestui regim de a extinde războiul în regiune”, a spus Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe.

SUA îi cer lui Netanyahu să nu distrugă aeroportul din Beirut

Un eventual atac al Israelului asupra Iranului, ca răspuns la bombardamentul Teheranului de săptămâna trecută, este încă incert. Oficialii israelieni cer lovirea instalaţiilor nucleare ale Iranului. Directorul CIA susţine că premierul Benjamin Netanyahu cântăreşte foarte atent modul în care va răspunde Teheranului.

Statele Unite s-au ferit să ia o poziţie tranşantă şi s-au rezumat la a-i cere premierului Benjamin Netanyahu să nu distrugă aeroportul din Beirut şi şoselele adiacente, pentru a permite oamenilor să iasa din ţară. Primarul capitalei libaneze se plânge că niciun loc nu mai este sigur în Beirut. Doar ieri, Hezbollah a lansat aproape 200 de rachete asupra Israelului si ameninţă că o va face din nou dacă statul evreu va continua să lovească Libanul.  

sursa