Elevii din municipiul Chișinău au participat astăzi la o lecție civică de salubrizare desfășurată în perimetrul instituțiilor de învățământ, împreună cu profesorii și părinții, care s-au alăturat inițiativei, a anunțat primarul Ion Ceban.
Edilul a mulțumit elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru implicare, subliniind că acțiunea are drept scop promovarea responsabilității față de mediul înconjurător și formarea unor comportamente civice privind menținerea curățeniei în spațiile unde copiii învață, locuiesc și se dezvoltă.
Potrivit acestuia, astfel de activități contribuie la consolidarea valorilor civice, care trebuie transmise mai departe de către adulți către copii.
Ion Ceban a menționat că, deși serviciile municipale intervin zilnic pentru menținerea curățeniei în oraș, implicarea comunității rămâne esențială pentru un mediu urban mai curat.
Totodată, edilul a precizat că, în contextul digitalizării și al nevoii de motivare a elevilor, municipalitatea a propus organizarea unui concurs dedicat, urmând ca în perioada următoare să fie desfășurate și alte evenimente în diverse domenii.
De asemenea, mai multe instituții de învățământ s-au alăturat astăzi acțiunilor de salubrizare organizate în parcuri și alte spații publice din capitală.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI










