Primarul General al Capitalei și liderul Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, a explicat, în cadrul emisiunii UNInterviu de la Unimedia, cum a ajuns să apară într-o fotografie alături de președinta Maia Sandu, în perioada de dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024.

Potrivit edilului, imaginea a fost realizată la solicitarea staffului președintei și nu are conotații politice directe.
„Am spus mereu că este important ca instituțiile să comunice între ele. Nu este vorba despre persoana Maiei Sandu sau, în acel caz, despre domnul Alexandru Stoianoglo. Este vorba despre doi candidați cu potențial enorm în acel scurtin, unul care, în Republica Moldova, a fost câștigat de Alexandr Stoiangolo”, a declarat acesta.

Totodată, edilul a criticat felul în care Maia Sandu, în opinia sa, „folosește funcția în beneficiul partidului său, Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Amintim că, în cadrul discuțiilor de dinaintea pozei, Ion Ceban a vorbit cu Maia Sandu despre proiectele pe care le implementăm la Chișinău, despre necesitatea de fonduri europene pentru dezvoltarea orașului și despre păstrarea democrației în țara noastră.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI