Municipiul Bălți va putea deveni un centru urban competitiv și sustenabil, în baza Programului Național de accelerare a dezvoltării municipiului Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru anii 2024 – 2028.

O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, iar Documentul include acțiuni și proiecte necesare pentru ca municipiul Bălți să devină mai atractiv pentru locuitori, antreprenori și vizitatori.

Printre obiectivele prioritare se numără modernizarea urbanistică a centrului orașului Bălți, inclusiv a zonei pietonale, renovarea și dotarea zonei de recreere „Caiac-Canoe”, precum și construcția unui complex sportiv multifuncțional de importanță națională, de tipul „Bălți Arena”.

Totodată, vor fi reabilitate și extinse rețelele de apeduct și canalizare, va fi construită o nouă stație regională de epurare a apelor uzate și vor fi modernizate cartierele blocurilor de locuințe multietajate. 

De asemenea, urmează a fi consolidată și lărgită activitatea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Regional NORTEK, ca hub antreprenorial regional în domeniul industriilor creative. În același timp, vor fi îmbunătățite condițiile de activitate în Zona Economică Liberă Bălți, pentru a atrage investitori strategici noi.

Programul mai presupune sprijinirea Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți în transformarea acesteia într-un centru universitar internațional.

Investițiile necesare pentru realizarea programului constituie circa 2,7 miliarde de lei. Circa 260 de milioane de lei vor fi alocate din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, contribuția autorităților publice locale va constitui peste 21 de milioane de lei, iar 2,4 miliarde de lei urmează a fi identificate la partenerii de dezvoltare.

sursa