Partidul de la guvernare PAS nu a ieșit bine din campania alegerilor locale, că a intrat în campania pentru prezidențiale, susține Primăria Chișinău, care a precizat că nu va comenta acțiunile și declarațiile electorale ale formațiunii de la putere „privind situația gravă pe care au creat-o tot ei prin reformele absurde”.

„Nu au ieșit dintr-o campanie electorală că au intrat în campania prezidențială pentru care muncesc zilnic. De fapt, ceea ce fac ei în fiecare zi, este de a distrage atenția de la problemele și ilegalitățile pe care le comit. Printre care: închiderea de școli, universități, spitale și demiterea funcționarilor din sistemul social și educațional. Tot ei pentru anul 2024, au tăiat din bugetul pentru domeniul educație, 350 milioane de lei și cer de la Chișinău”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

Municipalitatea a mai adăugat că datoria de stat a fost majorată în ultimii trei ani cu 26 de miliarde de lei, iar cetățenii țării nu cunosc pe ce s-au cheltuit acești bani.