Inspectoratul General de Carabinieri informează privind intervenția carabinierilor în ultimele 48 de ore în municipiul Chișinău.

Potrivit reprezentanților IGC, primul caz a avut loc ieri, 8 octombrie, pe strada Ismail, unde un bărbat cu un comportament suspect a atras atenția carabinierilor.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în căutare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 din Codul penal al R. Moldova (furtul). În consecință, acesta a fost predat Inspectoratului de Poliției teritorial pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

De asemenea, astăzi, 9 octombrie, un echipaj de carabinieri a observat un alt bărbat cu un comportament suspect pe bulevardul Negruzzi. În urma verificării, asupra lui au fost găsite substanțe interzise și două aparate confecționate artizanal pentru consumul acestor substanțe.

Drept rezultat, persoana a fost escortată la Inspectoratul de Poliție teritorial pentru documentare, iar substanțele interzise au fost transmise spre expertiză.

sursa