Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a depistat mai multe nereguli în modul de executare a lucrărilor de construcție din apropierea porțiunii de drum surpate de pe strada Universului din orașul Ialoveni, în urma incidentului tehnic produs după ploile abundente.

Potrivit instituției, verificările preliminare arată că lucrările de excavație pentru groapa de fundație au fost efectuate cu abateri de la proiectul tehnic aprobat. Printre problemele identificate se numără lipsa supravegherii din partea personalului atestat în domeniul construcțiilor, precum și nerespectarea parametrilor tehnici privind realizarea taluzurilor.

Inspectorii susțin că, pe fondul precipitațiilor abundente, taluzul gropii de fundație a cedat parțial, ceea ce a dus la afectarea unei porțiuni din infrastructura rutieră adiacentă șantierului.

Concluziile preliminare indică faptul că incidentul a fost favorizat de nerespectarea documentației de proiect și a normelor obligatorii prevăzute de Codul urbanismului și construcțiilor.

Pentru a preveni extinderea degradărilor, lucrările de pe șantier au fost oprite, iar zona afectată a fost securizată. De asemenea, INST a solicitat intervenția de urgență a investitorului și a autorităților locale pentru consolidarea drumului și stabilizarea taluzului.

Investigațiile continuă, iar inspectorii urmează să stabilească persoanele responsabile și eventualele sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!