Agenția Națională pentru Sănătatea Publică (ANSP) atenționează că pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 4.832 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare, majoritatea fiind la copii (59%). Datele indică o creștere cu 14,8% în comparație cu săptămâna precedentă și o descreștere cu 18,3% față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

Potrivit ANSP, cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.

Totodată, autoritatea raportează 46 de cazuri de COVID-19 (inclusiv patru în regiunea transnistreană) pentru perioada menționată. Astfel, cazurile sunt în descreștere cu 11,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate opt cazuri.

„În instituțiile medico-sanitare publice din țară continuă imunizarea împotriva gripei. Până la moment, au fost administrate peste 86% din totalul dozelor recepționate. Seroprotecția se obține, în general, la 2 – 3 săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni”, informează reprezentanții ANSP.

În acest context, specialiștii reiterează că beneficiile vaccinării sunt semnificative și recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2.

Un aspect important este respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse) și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate. 

„Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și a altor infecții respiratorii”, declară membrii ANSP.

sursa