Un cetățean străin a provocat un incident pe Aeroportul Internațional Chișinău. Incidentul s-a produs în jurul orei 03:50.

Acționând conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au luat decizia verificării unor pasageri ai cursei „Antalya-Chișinău” nemijlocit la scara aeronavei. Ca urmare, un cetățean străin a primit refuz de intrare în Republica Moldova din motiv că nu deținea acte valabile și nici nu și-a putut justifica scopul vizitei în țara noastră. 

Refuzul de a intra pe teritoriul țării l-a nemulțumit pe străin, iar acesta a decis să sară de pe trapa avionului.

La fața locului i-a fost acordat primul ajutor medical. Ulterior, însoțită de un echipaj al Poliției de Frontieră, persoana a fost transportată la una dintre instituțiile medicale din Capitală. Din spusele medicilor, viața străinului este în afara oricărui pericol.

La nivelul Poliției de Frontieră au fost inițiate cercetări interne în vederea elucidării circumstanțelor pe caz.

Totodată, pentru încălcarea normelor de transportare a pasagerilor, fără a fi respectate regulile de intrare în Republica Moldova, compania aeriană riscă amendă contravențională de până la 300 u.c.