Un incident de violență în trafic a avut loc pe Șoseaua Hâncești din Chișinău, după ce un șofer ar fi fost implicat într-o manevră rutieră periculoasă, care aproape a dus la producerea unui accident.
Potrivit unor imagini video publicate pe rețelele sociale, conducătorul unui automobil BMW ar fi efectuat o depășire riscantă, fără semnalizare, într-o zonă unde banda din stânga se îngusta, punând în dificultate un alt autovehicul, de marca Seat.
În automobilul Seat se afla la volan o femeie, iar pe scaunul pasagerului un bărbat. La oprirea la semafor pe culoarea roșie, pasagerul ar fi coborât din mașină și l-ar fi agresat fizic pe șoferul BMW-ului.
Ulterior, șoferița din Seat ar fi intervenit pentru a calma situația. Poliția a anunțat că s-a autosesizat și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













