Un depozit de pe strada Mihail Sadoveanu, 25, municipiul Bălți, a fost cuprins de flăcări noaptea trecută. A fost nivel sporit de intervenție, menționează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Astfel, la fața locului au intervenit 64 de pompieri.
Apelul la 112 a fost recepționat în jurul orei 01:25. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins o suprafață de circa 900 de metri.
Astfel, pompierii au desfășurat mai multe sectoare de intervenție pentru a localiza și lichida incendiul. În total au fost implicați 64 de salvatori și pompieri, cu 14 unități de tehnică.
IGSU menționează că incendiul a afectat utilaje metalice și bunuri materiale din interiorul depozitului.
„Datorită intervenției eficiente a echipelor IGSU au fost salvate de ardere încăperi și depozite cu mobilier pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați. Încăperile salvate se aflau în nemijlocita apropiere de suprafețele afectate de foc. Incendiul a fost localizat la ora 06:11.
Actualmente, la fața locului continuă lucrările de spălare și demontare a construcțiilor afectate. În urma arderii nu au fost raportate victime. Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite”, a informat IGSU.
Menționăm că, în ultimele 24 de ore, angajații IGSU au intervenit în 33 de situații de urgență.