În perioada 5-8 iulie va fi organizată Conferinţa internaţională de totalizare „Educație online fără hotare”, ediția 2022, în format hibrid: cu prezență fizică în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Sala de conferințe „Clasa Viitorului” și pe pagina de Facebook www.facebook.com/educatieonline.md .
Potrivit primarului general Ion Ceban, evenimentul își propune să treacă în revistă cele mai mari succese obținute în cadrul Proiectului transfrontalier „Educație online fără hotare” în perioada 2020-2022, inițiativă desfășurată în cadrul Proiectului „Biblioteca digitală www.educatieonline.md, implementat de Primăria municipiului Chișinău.
„Pe tot parcursul proiectului, peste 5000 de cadre didactice din Republica Moldova și alte țări au implicat elevii în diverse inițiative educaționale transfrontaliere care au avut drept scop dezvoltarea competențelor cheie pentru o carieră de success în secolul 21. La baza colaborărilor au stat lecțiile video și materialele interactive create în cadrul Bibliotecii digitale www.educatieonline.md (http://www.educatieonline.md/)”, a declarat Ceban.
De asemenea, în cadrul conferinței vor fi prezentate cele mai memorabile parteneriate transfrontaliere câștigătoare ale Concursului „Educație online fără hotare – Colaborări Transfrontaliere Remarcabile” și va fi organizată Expoziția cu același nume, în cadrul căreia elevii și cadrele didactice participante își vor etala cu mândrie succesele obținute în cadrul parteneriatelor marca „Educație online”.