Discuții aprige pe rețelele sociale provocate de o secvență video. În imagini poate fi observat un polițist de patrulare ce captează vitezomanii cu radarul, el fiind ascuns într-un automobil ce staționa pe șoseaua Hîncești – Chișinău.
Din imagini se vede că automobilul nu este de serviciu, iar geamurile sunt tonate. Secvența video a fost surprinsă de un trecător care i-a cerut socoteală omului legii, ultimul însă și-a continuat activitatea fără să-i atragă atenția
Imaginile au stârnit reacții contradictorii pe rețelele sociale. În timp ce unii acuză oamenii legii că și-ar depăși atribuțiile de serviciu, alții scriu că astfel de proceduri sunt benefice, mai ales în contextul în care tot mai multe accidente fatale au loc pe traseele din țară.
Contactată pentru o reacție, șefa departamentului de comunicare și protocol de la IGP, Diana Fetco a declarat că polițistul poate să fixeze încălcările cu aparatul Trucam, acolo unde consideră că există risc de depășire a limitei de viteză. Important este ca respectivul aparat să stea în poziție fixă.
În context, aceasta a venit cu un mesaj către cetățeni, declarând că nu ar trebui să se preocupe unde stau polițiștii, dar să aibă grijă să conducă cu viteza stabilită, deoarece anume viteza este cea mai frecventă cauză a accidentelor, soldate cu decese.
În ultimele 6 luni ale anului 2023 au fost înregistrate 881 de accidente în traficul rutier, în care 79 de persoane au decedat și 1049 au fost traumatizate.