O gheretă neidentificată, amplasată pe șoseaua Hâncești din municipiul Chișinău, a fost evacuată, anunță Primăria.
Municipalitatea mai spune că în scurt timp locul va fi reabilitat pentru a asigura buna mobilitate a oamenilor, întrucât ghereta era amplasată pe trotuar.
De asemenea, după ce proprietarul va fi identificat, acesta va recupera toate cheltuielile suportate de Primărie pentru deblocarea accesului.
„Evacuarea gheretei a sporit considerabil și vizibilitatea participanților în trafic, deblocarea accesului către trecerea de pietoni aflată în preajmă și siguranța deplasării în intersecție.
Primăria Chișinău îndeamnă la respectarea normelor urbanistice toți agenții economici ce își desfășoară activitatea în sector, în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în Capitală”, notează Primăria.