Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că pe parcursul zilei de joi, 9 noiembrie, a interzis intrarea în R.Moldova pentru 20 de cetățeni străini. În punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 43.096 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din R. Moldova – 22.229 traversări persoane. 

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 25.607, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 17.489.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11 477 treceri, dintre care 5 750 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 528 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Cele mai solicitate au fost punctele de trecere de la frontiera cu România – 22.844 traversări. La granița cu Ucraina au fost semnalate 13.782 treceri și alte 6.470 traversări – la frontiera aeriană. 

Polițiștii de frontieră recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat două treceri ilegale ale frontierei de stat; șapte persoane au încălcat regimul punctelor de trecere și cel al zonei de frontieră; un document de călătorie falsificat; cinci cetățeni străini au încălcat regulile de ședere pe teritoriul R. Moldova; cinci încălcări a regulilor de folosire a vinietei; o persoană și un mijloc de transport, identificate cu consemn național.

sursa