Un bărbat de 47 de ani, originar din Moldova, a fost găsit mort în pădurea de pini Acque Rosse din Italia.

Descoperirea a fost făcută de un localnic care se plimba cu câinii în zonă. Corpul bărbatului, găsit în spatele unui tufiș și învelit într-o pătură, sugerează că acesta ar fi încercat să se protejeze de frig.

Se presupune că decesul ar putea fi rezultatul hipotermiei sau al unei boli, în contextul temperaturilor reci din ultimele zile.