În perioada 13 martie – 2 aprilie 2023, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au pus în executare zece decizii prin care a fost dispusă expulzarea a zece străini depistați în situație de ilegalitate.

Zece cetățeni străini, expulzați de pe teritoriul Republicii MoldovaFoto: igm.gov.md

Drept urmare, au fost îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova străini originari din Guineea (1), Kazahstan (1), Bangladesh (4), Armenia (1), Federația Rusă (3), transmite Știri.md.

Pe parcursul aceleiași perioade, conform hotărârii judecătorești, cinci străini au fost luați în custodie publică cu plasarea în Centrul de plasament temporar al străinilor pe un termen de 30 de zile. Patru dintre aceștia sunt originari din Nepal și s-au pomenit în custodia statului după ce au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, iar un străin din Kazahstan a fost depistat în situație de ilegalitate pe teritoriul Republicii Moldova de către IGM.

La 2 aprilie 2023, Centrul de plasament temporar al străinilor „găzduiește” 13 cetățeni străini care au încălcat regimul de ședere în Republica Moldova și urmează a fi îndepărtați de pe teritoriul țării.

Îndepărtarea sub escortă a străinului presupune însoţirea acestuia de către personalul specializat al autorităţii competente pentru străini până la punctul de trecere a frontierei de stat deschis traficului internaţional ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.

Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii străinilor în Republica Moldova și creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului ca urmare a combaterii migraţiei ilegale și a muncii nedeclarate sunt acţiuni prioritare ale Inspectoratului General pentru Migrație.

sursa