Accident violent în nordul țării. Un autocamion cu cisternă a tamponat un motocultor, transmite echipa.md.

Totul a avut loc în data de 05 octombrie, în jurul orei 14.00, în localitatea Bilicenii Vechi din raionul Sîngerei. Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă Svetlana Talpă, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul camionului în vârstă de 32 de ani, nu ar fi ținut cont de distanța dintre vehicule și ar fi tamponat un motocultor care era condus de un bărbat de 65 de ani și transporta mai mulți saci cu grăunțe.

Din fericire, bărbatul a rămas în viață, însă a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Acesta, dar și șoferul autocamionului au fost supuși testării alcoolscopice, iar rezultatele au demonstrat că nici unul dintre ei nu era în stare de ebrietate.

La moment polițiștii întreprind acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.