De Ziua Mondială a Toaletei, mai mulți tineri au organizat un flashmob în fața Guvernului, sub geamurile Ministerului Educației și au cerut condiții igienice adecvate pentru elevii din toată țara.

„Astăzi, cu ocazia Zilei mondiale a toaletei, am susținut dreptul elevilor din școlile din Republica Moldova, care au toalete murdare, aflate în curtea școlii, fără apă și fără căldură. Prin această acțiune, am dorit să atragem atenția asupra importanței accesului la apă, igienă și sanitație în toate școlile din țară”, scriu reprezentanții Amnesty International Moldova.

Prin urmare, organizatorii falshmob-ului cer instituirea unui Program național de instalare a grupurilor sanitare în interiorul școlilor, care să corespundă standardelor Organizației Mondiale a Sănătății și să asigure respectarea dreptului copilului la apă și sanitație, inclusiv a celor cu necesități speciale.

Potrivit reprezentanților organizației, elevii din toate școlile din Republica Moldova au nevoie de un mediu școlar sigur și sănătos. 

Amintim că, la data de 28 septembrie curent, ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că autoritățile își propun ca în următorii doi-trei ani să investească mai mult în infrastructura instituțiilor de învățământ. Mai exact, să construiască blocuri sanitare moderne, cantine și săli de sport, să amenajeze clasele, terenurile de sport, dar și spații de odihnă pentru profesori.

Timp de nouă luni, de la promisiunile autorităților că toaletele din mai multe școli din R. Moldova vor fi reparate, nimic nu s-a schimbat. Elevii continuă să meargă în toalete construite în anii 1960, fără apă, fără căldură și fără nicio intimitate. Aceștia se expun în continuare la diferite boli.

Până în prezent, Primăria din Copanca este singura din toată lista de beneficiari care a reușit să câștige două proiecte de renovare a blocurilor sanitare, la ambele gimnazii.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa