Festivitățile de 1 septembrie vor fi organizate în forma lor tradițională, după ce în 2020 și 2021 au fost interzise din cauza pandemiei de Covid-19. Elevii, părinții și cadrele didactice vor putea organiza, fără nicio restricție, acțiuni dedicate primei zile de școală atât în curțile instituțiilor, cât și în sălile de clasă. Tematica manifestațiilor din acest an va fi ”Anul Recunoștinței”.

Edilul Ion Ceban a anunțat că în peste 90 la sută din edificii, lucrările de reparații s-au încheiat, iar în celelalte instituții, intervențiile care urmează să fie făcute sunt minore și nu vor afecta procesul educațional. ”Până în 1 septembrie, cinci echipe, cu specialiști de la primărie și de la alte structuri de stat, vor efectua verificări în instituțiile educaționale pentru a veni cu un raport despre nivelul de pregătire a școlilor și grădinițelor pentru noul an de studii”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

În contextul începutului noului an școlar, la ședința Primăriei de astăzi, edilul a reamintit că investițiile în domeniul educației au fost triplate, asta în timp ce bugetul municipal a fost același pe care l-au avut predecesorii săi. ”În acest an, de exemplu, alocațiile pentru instituțiile de învățământ a crescut cu 39 de milioane, comparativ cu 2021. Nu am făcut nicio discriminare. Au fost alocate surse financiare atât în oraș, cât și în suburbii. Au fost reparate acoperișurile, geamurile, grupurile sanitare și alte rețele. De asemenea, au fost implementate proiecte de amenajare a curților instituțiilor educaționale. Mai exact, printre realizările municipalităţii în ultimii ani se numără construcţia de la zero a grădiniţelor şi şcolilor, deschiderea a peste 130 de grupe noi în grădinițe și reparația stadioanelor în şcoli. De asemenea, 18 şcoli şi grădiniţe au fost incluse în Proiectul “Eficiența energetică şi reabilitarea termică a instituțiilor educaționale din municipiul Chișinău”. Totodată, aproximativ 1200 de copii refugiați au fost înmatriculați în școlile și grădinițele din Chișinău, iar 780 de copii din familiile de refugiați s-au odihnit în taberele de vară. Au fost deschise noi centre de tineret în toate sectoarele Capitalei și au fost acordate câte 700 de lei pentru pregătirea de şcoală pentru 8000 de copii din familiile vulnerabile”, a declarant Ceban.

Primarul a mai reamintit că pentru prima dată au fost alocați bani pentru procurarea de materiale didactice pentru instituții, în laboratoare, și că s-a investit enorm în școlile de artă pentru reparații și procurarea instrumentelor care erau într-o stare deplorabilă.