Un cetățean al Ucrainei, în vârstă de 35 de ani, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat că ar fi avut rolul de coordonator într-o grupare specializată în escrocherii telefonice. Acesta ar fi recrutat curieri și ar fi colectat banii obținuți de la victime.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), bărbatul a fost reținut de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica. Suspectul a fost localizat în orașul Căușeni.

Conform anchetatorilor, acesta activa în regiunea transnistreană, unde ar fi primit sumele de bani colectate de curieri în urma fraudelor, după care le-ar fi convertit în criptomonede pentru a ascunde originea acestora.

Oamenii legii susțin că membrii grupării contactau victimele telefonic, prezentându-se inițial drept angajați ai unor instituții sau companii, iar ulterior drept reprezentanți ai autorităților statului. Prin această metodă, aceștia le-ar fi determinat să transmită bani.

Prejudiciul total cauzat victimelor urmează să fie stabilit, însă anchetatorii menționează că este vorba despre o sumă considerabilă.

În urma verificărilor, poliția a stabilit că bărbatul era anunțat în căutare și pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării și stabilirea eventualei implicări a acestora în alte infracțiuni.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare, conform legislației în vigoare.