O femeie de 35 de ani a fost condamnată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 7 ani și 6 luni de detenție pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane (art.165 alin.(2) lit.d) din Codul penal). Dosarul a fost instrumentat de Procuratura municipiului Chișinău.

Inculpata  a fost recunoscută vinovată, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de angajare a persoanelor în câmpul muncii și de a exercita activități conexe transportării de persoane pe o perioadă de 3 ani. 

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, inculpata, la începutul anului 2014, aflându-se în orașul Dubai, Emiratele Arabe Unite, acționând împreună și prin înțelegere prealabilă cu o altă femeie, care a decedat și cu un bărbat, ( în privința căruia a fost pronunțată deja o decizie irevocabilă de condamnare pentru trafic de ființe umane), în scop de profit, precum și urmărind scopul exploatării sexuale a persoanei, prin înșelăciune, au indus în eroare o femeie privind faptul angajării în or. Dubai în calitate de vânzătoare la un magazin, pentru un salariu atractiv.

Abuzând de poziția de vulnerabilitate, manifestată prin situația financiară precară a victimei, au organizat perfectarea actelor și transportarea acesteia în orașul de destinație, ulterior cazând-o împreună cu alte femei și deposedând-o de pașaport.

Prin aplicarea violenței fizice și psihice față de victimă, sub pretextul că au cumpărat-o la prețul de 1500 de dolari, au exploatat-o sexual, prin organizarea prestării de către ultima, a serviciilor sexuale diferitor clienți, până la începutul anului 2017, atunci când victima a reușit să fugă.

Pe parcursul procesului inculpata nu și-a recunoscut vinovăția.

sursa