Femeia în vârstă de 30 de ani din comuna Tohatin, care a fost filmată în timp ce își agresează fiica de doar un anișor și două luni, riscă închisoare de la un an și până la 12 ani.
Potrivit oamenilor legii, femeia este cercetată în prezent conform articolului 201(1) „Violența în familie” din Codul penal al Republicii Moldova.
Astfel, potrivit articolului respectiv:
„(1) Acţiunea sau inacţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, manifestată prin:
a) maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra victimei;
c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară, neglijare, dacă au provocat victimei vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătăţii,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de până la trei ani.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1):
a) săvârşite asupra a doi sau a mai multor membri ai familiei;
b) săvârşite în legătură cu solicitarea sau aplicarea măsurilor de protecţie;
c) care au provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la unu la șase ani.
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) și (2) care:
a) au cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) au determinat sinuciderea sau încercarea de sinucidere,
se pedepsesc cu închisoare de la șase la 12 ani”.
De menționat că, în prezent, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a emis o ordonanță de protecție prin care femeii de 30 de ani i s-a interzis să se apropie de copil pe un termen de 90 de zile.
Imagini groaznice, în care se vede cum o femeie din Republica Moldova își agresează bebelușul, au fost făcute publice în mediul online de către tatăl copilului.
Ulterior, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a venit cu un comentariu privind acest caz.