Primăria orașului Fălești va acoperi din bugetul local diferența de tarif la transportul public orășenesc, astfel încât pasagerii să nu resimtă scumpirile solicitate de operator.

Potrivit primarului Alexandr Severin, decizia a fost luată în contextul creșterii prețurilor la carburanți, în special motorină și benzină, care au dus la majorarea costurilor de operare ale transportatorului cu peste 60%.

Operatorul de transport a solicitat majorarea tarifelor de la 5 la 7 lei pentru adulți și de la 3 la 5 lei pentru copii, pe ruta „Gara – Oraș – Fabrica de Zahăr”. Diferența de 2 lei va fi însă acoperită din bugetul local.

Astfel, pasagerii vor achita în continuare tariful anterior, iar prețul va rămâne neschimbat până la sfârșitul lunii mai.

Autoritățile locale susțin că măsura a fost aprobată în colaborare cu Consiliul Local Fălești și Comisia pentru Situații Excepționale, pentru a evita transferarea costurilor suplimentare asupra cetățenilor.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI