O explozie puternică, urmată de un incendiu, s-a produs la un complex chimic aflat încă în construcție în regiunea Amur, din Orientul Îndepărtat al Rusiei. În urma incidentului, o persoană a murit, iar alte 123 au fost rănite.

Victima este un cetățean chinez care lucra pentru una dintre companiile contractoare implicate în construcția complexului. Medicii au încercat să-i salveze viața, însă bărbatul a murit din cauza rănilor suferite.

Dintre cele 123 de persoane rănite, 19 au fost transportate și internate în spital. Echipele de intervenție continuă operațiunile la fața locului.

Explozia a avut loc la Complexul Chimic de Gaze Amur, unul dintre cele mai mari proiecte industriale din lume pentru producerea polietilenei și polipropilenei. Complexul este construit în parteneriat de compania rusă Sibur și grupul chinez Sinopec și nu a fost încă dat în exploatare.

Pentru a preveni producerea unor noi explozii, specialiștii au început arderea controlată a gazelor industriale rămase în instalațiile complexului.

Autoritățile ruse au anunțat că în regiunea Amur urmează să fie trimiși specialiști de la mai multe centre de cercetare. La operațiunile de intervenție și acordare a asistenței medicale participă inclusiv organizații medicale private.

După producerea exploziei, pe rețelele de socializare au apărut speculații potrivit cărora incidentul ar fi fost provocat de o dronă ucraineană. Până în prezent, autoritățile ruse nu au confirmat această versiune și nu au fost prezentate dovezi publice care să indice că explozia ar fi rezultatul unui atac.