Sistemul informațional E-onco, achiziționat pentru a asigura interacțiunea între medici și pacienții cu maladii oncologice, în special pentru monitorizarea parametrilor de sănătate a pacienților aflați la domiciliu, nu și-a atins scopul propus.
Acesta nu a fost pus în funcțiune și nu dispune de informații ample și exacte privind pacienții, investigațiile realizate și cele planificate. Constatările se conțin în Raportul auditului conformității privind gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare de către Institutul Oncologic în anii 2022-2023.
„Cu referire la 11 sisteme informaționale gestionate de Institut, în sumă de 1,5 milioane de lei, se denotă că acestea nu sunt pe deplin funcționale, ceea ce nu asigură furnizarea integrală a datelor necesare activității instituției medicale. Totodată, deși sistemele medicale nu sunt utilizate pe deplin în activitate, costurile de amortizare în sumă de 118.000 de lei au fost reflectate în evidență și au afectat informațiile utilizate la aprobarea tarifelor pentru serviciile medicale”, a declarat Irina Pîntea, șefă de direcție în cadrul Direcției generale de audit II de la Curtea de Conturi.
La capitolul dispozitivelor medicale, auditul a constatat că instituția medicală are la evidență dispozitive medicale a căror valoarea de intrare a constituit 12 milioane de lei. Acestea nu sunt utilizate în procesul de prestare a serviciilor medicale pe motiv că lipsesc reactivele, componentele sau piesele de schimb necesare. „Relatăm că unele dispozitive medicale, deși au fost costisitoare, au fost utilizate în activitate doar timp de 2-6 luni din data punerii în funcțiune. Aceste situații denotă necesitatea unei evaluări complexe a dispozitivelor medicale gestionate de instituție. Totodată, deși nu sunt utilizate în activitatea operațională, pentru unele dispozitive medicale s-a calculat uzura în sumă de trei milioane de lei, care constituie element în determinarea costurilor serviciilor medicale”, a notat șefa direcției.
„Procesele de gestionare a resurselor și a cheltuielilor aferente activității prestate s-au confruntat cu dificultăți, iar în unele cazuri nu au întrunit criteriile de conformitate, ceea ce a avut impact asupra costurilor serviciilor medicale. Astfel cheltuielile aferente plăților cu caracter stimulator, în sumă de 39 de milioane de lei, s-au calculat și achitat pentru indicatori care nu poartă caracter de performanță. Evaluarea și validarea indicatorilor de performanță urma a fi fundamentată cu informații, analize care să confirme atât nivelul de atingere a indicatorilor, cât și îndeplinirea obiectivelor de performanțe individuale” a mai spus Irina Pîntea.
Potrivit auditului, instituția medicală a admis cheltuieli neregulamentare și la remunerarea muncii în sumă de 59.000 de lei, deoarece 15 angajați au fost reflectați în tabelul de pontaj ca fiind la locul de muncă, în timp ce aceștia nu se aflau pe teritoriul R. Moldova.