Cei aproximativ 1900 de elevi care frecventează Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” își vor continua studiile la distanță, în format online, și luni, 15 aprilie. Despre acest lucru a informat Andrei Pavaloi, în cadrul Ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău.

Potrivit șefului adjunct al Direcției Generală Educație, Tineret și Sport, decizia a fost luată în cadrul undei noi şedinţe a Comisiei pentru Situații Excepționale, sectorul Buiucani.

„Elevii nu vor reveni la ore mai devreme de luni, deoarece Inspectoratul pentru Situații Excepționale, precum și ceilalți experți care investighează cazul nu au venit încă cu un raport final, privind incendiul care s-a produs vineri, 5 aprilie. Cred că aceste informații le vom primi în debutul săptămânii viitoare ”, a mai spus Andrei Pavaloi.

Totodată, luni, 15 aprilie, Centrul de Sănătate Publică Chișinău va prezenta și rezultatele analizelor privind calitatea aerului în incinta instituției de învățământ.

Astfel, crede Andrei Pavaloi, cel mai probabil, elevii se vor întoarce la liceu, unde-și vor desfășura lecțiile în condiții normale, începând cu marți, 16 aprilie.

Între timp, sunt depuse toate eforturile pentru curăţarea spaţiilor afectate din liceu şi crearea condițiilor necesare pentru a asigura un mediu de învățare sigur pentru elevi și personalul didactic.

Amintim că, în cursul zilei de 5 aprilie, la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” din Capitală a izbucnit un incendiu. În total, 10 echipe de intervenție, cu un efectiv de 60 de angajați din cadrul IGSU, au intervenit la lichidarea flăcărilor.