5 bărbați au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați că fac parte dintr-un grup criminal specializat pe trafic de droguri. Aceștia preparau și comercializau droguri din paie de mac și marijuana.
Astfel, ca urmare a investigațiilor demarate de oamenii legii s-a stabilit că suspecții vindeau drogurile în zona de nord a țării. Pentru 30 de grame de substanțe narcotice, aceștia obțineau 700-800 de lei.
2 dintre indivizi au fost reținuți în timp ce se deplasau cu mașina prin raionul Râșcani. În urma perchezițiilor, în automobil au fost depistate și ridicate 500 de grame de marijuana și 300 de grame de paie de mac fărâmițate și gata pentru a fi vândute. Ulterior au fost reținuți și ceilalți bănuiți.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, oamenii legii au ridicat aproximativ 5 kilograme de droguri, toate în valoare de 70 de mii de lei. Totodată au mai fost ridicate telefoane mobile, dar și automobilul folosit la comercializarea drogurilor.
În prezent, bănuiții sunt cercetați în stare de arest, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă închisoare pe un termen de până la 15 ani.
https://www.youtube.com/watch?v=x3j-BkC6v2g