Doi locuitori din stânga Nistrului, condamnaţi la 27 de ani de închisoare după ce au jefuit un tânăr și pe bunica acestuia

 

Doi locuitori din stânga Nistrului au fost condamnaţi la 13 şi, respectiv, 14 ani de închisoare pentru tâlhărie, infracţiune comisă în proporţii deosebit de mari.

Potrivit procurorilor, inculpaţii, acţionând în complicitate cu alţi doi indivizi, au aşteptat până se lasă întunericul şi au pătruns pe 30 ianuarie 2015, în locuinţa unui tânăr, care locuia împreună cu bunica sa în satul Boşcana, raionul Criuleni.

În continuare, inculpaţii I-au legat cu funii de mâini şi de picioare pe proprietar şi pe bunica lui, iar după ce s-au asigurat că nimeni nu o să le dea planurile peste cap, au furat din locuinţă 9 mii de lei şi tehnică de uz casnic. Ulterior, au încărcat toate bunurile în maşina victimei, care era parcată în curte şi au dispărut. După ce s-a văzut în siguranţă, tânărul de 25 de ani a reuşit cu greu să se târască până la casa vecinului, chemând ajutor.

În total, potrivit estimărilor efectuate de procurori, părţii vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu de 440 mii lei. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, automobilul cu o parte din bunuri a fost depistat şi restituit victimei.

Unul dintre condamnaţi a fost reţinut peste o lună de la comiterea crimei, celălalt fiind prins în Federaţia Rusă peste aproximativ 8 luni de la atac şi extrădat autorităţilor Republicii Moldova pentru a fi tras la răspundere penală. Urmărirea penală în privinţa celorlalţi doi complici continuă, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, instanţa de judecată a dispus încasarea din contul inculpaţilor în folosul părţii vătămate a unui prejudiciu moral şi material în mărime de circa 228 mii lei, precum şi încasarea în beneficiul statului a încă 20 mii lei pentru cheltuieli judiciare.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.