Guvernul a trimis 500 de abecedare „Albinuța” copiilor născuţi peste hotarele ţării, pentru a-i încuraja să învețe limba română

Guvernul Republicii Moldova a expediat, prin intermediul Biroului relații cu diaspora, 500 de abecedare „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru, copiilor născuţi peste hotarele ţării.

Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, cărţile destinate copiilor de vârstă preșcolară sunt distribuite prin intermediul misiunilor diplomatice, care perfectează actele de cetățenie a Republicii Moldova. În acest mod, autorităţile moldoveneşti încurajează copiii din diasporă să învețe limba  țării de origine a părinților lor și astfel să dezvolte legături emoționale cu Republica Moldova.

În acest sens, prim-ministrul Pavel Filip a transmis pe semnul de carte un mesaj  pentru preşcolari: „Dragă copile, învață carte şi vei avea parte de o viaţă mai bună, perseverează pe calea cunoştinţelor, astfel ca Republica Moldova, ţara părinţilor tăi şi a ta, să fie mândră de tine!”.

Cărţile au fost expediate în 30 de ţări, cel mai mare număr de exemplare fiind livrate în Rusia, Italia, Ucraina, Canada, Franța, Portugalia, România, Spania, SUA, Kazahstan.