Doi bărbați din Fălești, de 34 și 51 de ani, au fost condamnați la închisoare pentru violență în familie. Mama unuia dintre aceștia a decedat în drum spre spital.

Potrivit Procuraturii Generale, totul s-a întâmplat la 4 iunie 2023, în jurul orei 21:00, în orașul Fălești. Un bărbat de 34 de ani, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma conflictului care s-a iscat între el și mama sa, a bătut-o pe femeie, fapt ce a cauzat decesul acesteia.

Bărbatul și-a recunoscut vina. Acestuia i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

De asemenea, un alt bărbat din Fălești, în vârstă de 51 de ani, a fost condamnat la șase ani de închisoare, de asemenea, pentru violență față de mama sa.