Doi angajați ai poliției, reținuți pentru trafic de droguri

Doi angajați ai poliției au fost reținuți pe 24 iulie 2017, de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, fiind bănuiți de realizarea, păstrarea și comercializarea drogurilor.

În urma măsurilor speciale de investigații și de urmărire penală, s-a stabilit implicarea unui ofițer de investigații din cadrul IP Botanica în realizarea MDMA (substanță psihotropă).

Astfel, la 20 iulie curent, sub controlul angajaților SPIA și procurorilor, în schimbul sumei de 6000 lei, de la ofițerul sus menționat au fost achiziționate 20 gr. de substanţă alba cristalină. Totodată, fiind depistată implicarea în realizarea drogurilor și a unui alt angajat din cadrul Inspectoratului de poliție Ciocana.

În acest context, la 23 iulie curent, a fost efectuată o altă achiziție de control, în cursul căreia s-a achiziționat de la angajatul IP Ciocana 80 gr. de substanță albă cristalină, pentru care urma să primească suma de 80 000 lei, iar la 24 iulie curent, în cadrul măsurilor speciale de investigaţii, polițistului din IP Ciocana i-a fost transmisă suma de 26 000 lei. În momentul transmiterii banilor ultimul a fost reţinut.

Dacă vinovăția bănuiților va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.