Un cetățean străin a încercat să traverseze frontiera Republicii Moldova având asupra sa un document cu semne rezonabile de falsificare. Acesta a fost descoperit pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit Poliției de Frontieră, cetățeanul străin s-a prezentat ieri, 27 februarie, printre pasagerii sosiți în Republica Moldova cu ruta Istanbul-Chișinău.

Astfel, acționând în baza analizei de risc, oamenii legii au supus unui control minuțios cetățeanul Republicii Azerbaidjan în vârstă de 34 de ani. Drept rezultat, polițiștii de frontieră au depistat, camuflat în haină, un permis de conducere falsificat. Documentul ar fi fost emis de către autoritățile ucrainene în anul 2019 pentru trei categorii de conducere.

Conform procedurilor legale, documentul falsificat a fost ridicat și urmează să ajungă în laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. Străinul și-a întrerupt călătoria, revenind în țara de pornire. Cercetările pe caz continuă în vederea elucidării circumstanțelor.

sursa