Noi detalii despre accidentul de ieri soldat cu moartea unei persoane în apropiere de Hâncești ies la iveală, transmite subiectulzilei.md cu referire la breakingnews.md.

După cum au comunicat site-ului nostru surse din poliție care au solicitat anonimatul, accidentul ar fi avut loc nu pe traseu, ci pe teritoriul unei baze de colectare a metalului amplasată ilegal pe marginea drumului nu departe de Hâncești.

Persoana decedată într-adevăr a fost tamponată de un automobil de marca Mercedes, așa cum a scris presa, și într-adevăr a refuzat spitalizarea, decedând ulterior la domiciliu. Nu e clar numai de ce s-a ascuns locul concret al accidentului.

Din sursele noastre, baza de colectare a metalelor aparține „Sofilarex Plus”, companie deținuta de omul de afaceri Valentin Eșanu.