Problema crizei cadrelor didactice din Republica Moldova este actuală și s-ar putea agrava.

Declarația aparține ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a menționat că, în ajunul unui nou an de studii, sistemul de învățământ din țară se confruntă cu un deficit de circa 2.000 de cadre didactice.

Potrivit ministrului, cel mai mare deficit de cadre didactice se atestă în special la materiile cu profil real. Perciun afirmă că problema aceasta e istorică, însă urmează să se agraveze, având în vedere ponderea semnificativă a profesorilor care au deja o vârstă pensionară, dar mai activează în sistem.

„Noi avem un deficit de cadre didactice care se atestă de mulți ani. La momentul de față vorbim de circa 2.000 de locuri vacante, asta în condițiile în care multe locuri vacante sunt ocupate prin cumul, deci, acestea sunt 2.000 de locuri care nu sunt ocupate de nimeni astăzi, nici prin cumul. Respectiv, da, deficitul există, el este mai pronunțat la anumite materii, în special cele cu profil real. Aceasta urmează să se agraveze, având în vedere ponderea semnificativă a profesorilor care au deja o vârstă pensionară și cărora le suntem foarte recunoscători pentru că, inclusiv datorită lor, acest deficit nu este mai mare astăzi și disponibilității lor de a continua să lucreze, dar evident, în condițiile în care îmbătrânirea sistemului capătă un caracter tot mai pronunțat, și problema deficitului o să fie una din ce în ce mai mare și atunci trebuie să ne preocupăm foarte mult de subiectul atragerii tinerilor specialiști”, a declarat Dan Perciun.

Ministrul a subliniat că, pentru a remedia situația respectivă, una dintre prioritățile ministerului pentru anul școlar viitor este dublarea numărului de cadre didactice tinere.

„Unul dintre obiectivele enunțate de noi la minister a fost dublarea numărului de tineri specialiști care aleg după absolvire să meargă în instituțiile de învățământ. Astăzi doar circa 25 la sută din absolvenți iau această decizie, deci dintr-o mie de oameni care absolvă pedagogia, doar în jur de 250 ajung în școală. Astfel, obiectivul ar fi în 2024 să dublăm numărul și să ajungem la 500”, a precizat ministrul Educației.

Perciun a afirmat că, pentru a atrage studenții la Facultatea de pedagogie, ministerul analizează mai multe opțiuni, printre care majorarea burselor, implementarea învățământul dual, fapt ce ar permite ca, începând cu anul doi de facultate, studentul să poată în paralel studia, dar și activa în școală sau grădiniță.