Autoritatea Națională de Integritate (ANI) precizează că acțiunile desfășurate astăzi de căre procurorii anticorupției la domiciliul președintei insttuției, Rodica Antoci, și la sediul Autorității sunt efectuate în cadrul unui proces penal care a fost pornit în rezultatul informațiilor anterioare apărute în spațiul public.

„Aceste fapte și circumstanțe, care i se încriminează Președintei ANI, dar instituției, au fost verificate în 2020 și 2021 de alte instituții de control, Curtea de Conturi și Agenția Supraveghere Tehnică, care au concluzionat că nu există încălcări. În cadrul acestui proces penal, președintei ANI nu i s-a atribuit vreo calitate procesuală și nici nu i s-a formulat careva acuzații concrete sau personale. ANI și Președinta ANI au colaborat cu procurorii și au pus la dispoziția acestora toate actele și documentele necesare. Rodica Antoci a rămas la birou și își continuă atribuțiile de serviciu. Cu mai multe detalii vom reveni după finalizarea anchetei”, se arată în comunicatul Autorității. 

Procurorii anticorupție au efectuat percheziții în această dimineață, 27 ianuarie, la domiciliul șefei ANI, Rodica Antoci. Urmărirea penală ar avea loc în cadrul unui dosar penal în care aceasta ar fi suspectată de depășirea atribuțiior de serviciu, de îmbogățire ilicită și fals în declarațiile privind veniturile și proprietățile.